Colecteaza Selectiv

Conform HG 621/ 2006 ( completata si modificata prin 1872/2006 ) institutiile publice, asociatiile, fundatiile, persoanele fizice sunt obligate sa colecteze selectiv deseurile de ambalaje in containere diferite, inscriptionate in mod corespunzator si amplasate in locuri speciale accesibile cetatenilor.

Ok. Sunt obligata prin lege sa fac chestia asta, unde pana atunci fusesem obligata prin bun-simt sa nu arunc gunoaie pe jos. De aia in ghiozdan am si un buzunar rezervat ambalajelor, pentru ca se intampla sa merg statii bune pe jos fara sa gasesc un cos de gunoi gol/ un cos de gunoi. Si gasesc de obicei la metrou la Unirii, cu 3recipienti pentru colectare hartie, plastic, sticla. Si stau si ma gandesc si le impart, asta se duce acolo, aia dincolo. Dupa aceea vine tantisor care strange gunoiul si varsa, VARSA, toti sacii intr-un sac mai mare. Acelasi lucru se intampla si cu casutele alea mari, una verde, una galbena si una albastra. Majoritatea vecinilor folosesc punctele de colectare, pana il vad pe nea caisa cum vine cu camionul lui si strange toata deseurile la un loc.

Asa ca, sper, in ideea unui nou inceput si a unui proces de reciclare cu rezultate palpabile, EcoRomAmbalaje incep campania Colecteaza Selectiv. Ma voi inscrie si in Comandamentul Judetean 2.0 de Colectare Selectiva al sectorului 6. Pentru vreau sa am incredere din nou in nea caisa.

Campania se desfasoara la punctele de colectare între 25 iunie si 28 iulie.
Cu minim 10 deseuri de ambalaje vei primi un tichet razuibil. Ca la loto. Iti iei brelocul cu chei sau moneda, razui si poate sa fie “Castigator” (pix din carton reciclat, un evantai, o bratara reflectorizanta pentru biciclisti, o minge de plaja, un frisbee, magneţi de frigider) sau “Continua sa colectezi selectiv“(Aka Mai incearca, Recicleaza tot, Allez, allez, on their mother). Toate tichetele razuibile au un cod unic de identificare.
Pentru cireasa de pe tort, trebuie introdus codul de identificare pe colecteazaselectiv.ro sau prin SMS la 1899. Cireasa fiind un Ford Ka.
Lista oraselor care participa in actiune : Alexandria, Satu Mare, Sibiu, Slobozia, Baia Mare, Craiova, Ploiești, Focșani, Roman, Arad, Deva, Mediaș, Sfântu Gheorghe, Târgu Jiu, Tulcea, Târgu Mures, Zalău, Bacău, Brașov, Cluj, Constanța, Iași, precum si sectoarele 1, 2, 3, 6 din Bucuresti.

Bomba atomica

Coborâsem din autocar pe pod. Pod peste pustiu. Era înnorat-cenuşiu. Un puşti mic se ţinea de fusta mea la propriu şi la figurat. Doua maşini încadrau autocarul. Prima dintre ele intrase în parapetul podului şi întârziam. Unde? este o întrebare pertinentă. Mă certam pe podul peste pustiul-cenuşiu. Ne lămurisem într-un final şi l-am urcat pe treptele autocarului pe puştiul mic care îmi era frate. M-am întors spre cei doi bărbaţi cu care mă certasem până atunci. Unul blond cu ochii verzi, celălalt şters. Cel blond îmi vorbea aspru, cel pe care nu-l vedeam (sau nu vroiam să-l văd) îmi vorbea blând. – Subconştiinţă, suck it.
M-am uitat în jur la toată imaginea alb-negru din jurul meu şi în orizontul cenuşiu a apărut cu un puf, norişorul-ciupercută. Am înlemnit, m-am uitat la ceilalţi. Ne-am uitat unii la alţii. Din nu ştiu ce motiv, nu m-am mişcat până când unda de şoc nu a trecut prin mine.
Stăteam in faţa bărbaţilor, cu frate’miu din nou atârnat de fusta mea şi mă uitam la mâinile mele. Venele de la mâna stânga mi se umflaseră şi se înroşiseră prin piele. În tot cenuşiul, vizual superb. Blondul hotărăşte că trebuie deschise. Ele. Venele. Cu o mişcare de Bear Grills scoate din buzunarul pantalonilor un briceag şi îmi crestează liniile venelor de pe mâna stânga. Vizual, superb.
Hotărăsc că ăştia sunt nebuni şi cu ăl mic de mâna dreaptă, plec. Cătinel, cătinel, cam cum m-am plimbat eu toată săptămâna trecută. Ajungem într-un oraş. Oraş cenuşiu cu acoperişuri de ţigla cărămizie. Pustiu. Caut un magazin. Pustiu. În faţa unui mini/super/mega/hyper-market îl văd pe Răzvan Simionescu. Care domn Răzvan mă vede şi mă saluta cu acel gen de bucurie pe care o am eu când îmi găsesc perechea unei soşete demult pierdute.
Îmi vede rănile, care acum sunt pe ambele mâini şi cu o părere avizată de farmacist post-apocaliptic, hotărăşte să-mi cresteze palmele.
O dungă oblică, mare, roşie se deschide în fiecare din palmele mele. Vizual, încântător. Puştiul încă agăţat de fusta mea până în pământ, roşie, plină de cenuşă. Cu domnul Razvan Simionescu în faţa mea, un brunet frumos cu ochii verzi, privire tăioasă şi zâmbet de hiena.

Teoretic

Teoretic, nu ar trebui sa imi fie frica de inaltimi pentru ca a mea muma s-o catarat in copaci cu mine in burta, pana in a 7a luna.
Practic, am iesit eu. Pe care o sperie inaltimile, spatiile inchise, paienjenii si oamenii care nu pun cratima unde trebuie.
Daca de restul fug, de teama de inaltimi tot incerc sa ma tratez. Si de cand eram de-o schioapa, m-am tot urcat in copaci, “turnuri” subrede de salvamari, acoperisuri, topogane etc. Ai prins ideea. Dar nu s-a lipit nimic de mine. Si-am ajuns in asta ditamai cladirea.
Fumatorul, claustrofobul si fricosul din mine nu s-au inteles, si asa am ajuns sa fumez pe scara de incendiu (fumoarul e o incapere prea ingusta pentru nervii mei). Si uite asa am fumat eu prima tigara pe scara de incendiu de la etajul 3 tremurand, dar tremurand. In asa hal imi tremura mana ca n-as fi putut tine un pahar cu apa cafea. La etajul 4 ieseam doar cu un picior, la 6 scoteam doar capul. Prima saptamana am fumat in coltul din stanga, care e cel mai protejat, saptamana urmatoare am stat pe mijloc, in a treia am trecut victorioasa in dreapta, care da-ti impresia ca esti suspendat in aer.
Si veni a patra saptamana. Si “ma dusei sa trec la Olt”, adica sa ies pe balcon la etajul 8. Cu doi curajosi. “Ia uiteee ce frumos e”. “Ahm.” Si da, e frumos, dar ar fi si mai frumos daca mi-as simti genunchii si nu m-as tine de balustrada mai strans decat de volan atunci cand m-am urcat prima oara in masina. Ar fi si mai frumos daca nu m-as sprijini pana si de tigara. Tremura grilajul asta de sub picioarele mele. Si voi radeti. Si mie mi-au rulat deja in cap 20 de scenarii in care ne transformam in cubulete la plicul-de-celofan-in-care-o-sa-ne-stranga-smurdul. Dar se vad luminile licarind in zare si e frumos. Minunat chiar. Si deasupra, la 9, fumeaza o tipa stand intr-un picior. Show-off. Si jos e o masina rosie mica, mica, mica. Potaile alea de se joaca toate ziua prin parcare sunt musculite. In tot timpul asta ma gandesc ca e bine ca e noapte, ca nu vad tot in jur, ca nu ma vad nici oamenii astia ca am albit. Hai gogule, facem progrese. Data viitoare, pe lumina.