Teoretic

Teoretic, nu ar trebui sa imi fie frica de inaltimi pentru ca a mea muma s-o catarat in copaci cu mine in burta, pana in a 7a luna.
Practic, am iesit eu. Pe care o sperie inaltimile, spatiile inchise, paienjenii si oamenii care nu pun cratima unde trebuie.
Daca de restul fug, de teama de inaltimi tot incerc sa ma tratez. Si de cand eram de-o schioapa, m-am tot urcat in copaci, “turnuri” subrede de salvamari, acoperisuri, topogane etc. Ai prins ideea. Dar nu s-a lipit nimic de mine. Si-am ajuns in asta ditamai cladirea.
Fumatorul, claustrofobul si fricosul din mine nu s-au inteles, si asa am ajuns sa fumez pe scara de incendiu (fumoarul e o incapere prea ingusta pentru nervii mei). Si uite asa am fumat eu prima tigara pe scara de incendiu de la etajul 3 tremurand, dar tremurand. In asa hal imi tremura mana ca n-as fi putut tine un pahar cu apa cafea. La etajul 4 ieseam doar cu un picior, la 6 scoteam doar capul. Prima saptamana am fumat in coltul din stanga, care e cel mai protejat, saptamana urmatoare am stat pe mijloc, in a treia am trecut victorioasa in dreapta, care da-ti impresia ca esti suspendat in aer.
Si veni a patra saptamana. Si “ma dusei sa trec la Olt”, adica sa ies pe balcon la etajul 8. Cu doi curajosi. “Ia uiteee ce frumos e”. “Ahm.” Si da, e frumos, dar ar fi si mai frumos daca mi-as simti genunchii si nu m-as tine de balustrada mai strans decat de volan atunci cand m-am urcat prima oara in masina. Ar fi si mai frumos daca nu m-as sprijini pana si de tigara. Tremura grilajul asta de sub picioarele mele. Si voi radeti. Si mie mi-au rulat deja in cap 20 de scenarii in care ne transformam in cubulete la plicul-de-celofan-in-care-o-sa-ne-stranga-smurdul. Dar se vad luminile licarind in zare si e frumos. Minunat chiar. Si deasupra, la 9, fumeaza o tipa stand intr-un picior. Show-off. Si jos e o masina rosie mica, mica, mica. Potaile alea de se joaca toate ziua prin parcare sunt musculite. In tot timpul asta ma gandesc ca e bine ca e noapte, ca nu vad tot in jur, ca nu ma vad nici oamenii astia ca am albit. Hai gogule, facem progrese. Data viitoare, pe lumina.

Narcotango

Vine vara si incepe So you think you can dance. O sa ma holbez si o sa ma minunez de ce pot unii omi face cu corpul si de cum scot muzica din ei, prin ei, cu ei.
Pana cand incepe, am totusi ceva mai aproape de casa: Narcotango. Cu un concept coreografic realizat de Razvan Mazilu.
Locul, scopul si durata vizitei: Sala Palatului, sa ne incante, 15mai, pentru 2 ore incepand de la ora 20.00.
De altfel, am inteles ca inspiratia conceptului este teatrul coreografic de pe Broadway (nu e pleonasm?!) si am spus aici ca pana mor vreau sa vad un musical acolo. Deci asta ar fi the next best thing to do pana atunci.
Pentru stalkers, pagina de facebook ca sa vedeti cine o sa mai fie prezent acolo. Nu va jenati, ca toti o facem.

iaca-ma-s

si mi-s butoi de pulbere si colcaie 9 vieti in mine. nici eu nu stiu ce am de-o luna, daramite umanii care-mi ies in cale.
sunt zile in care injur de-mi vine sa ma spal pe gura de 3 ori cu sapun seara cand ajung acasa. 3, ca-n basme. sau cum zice despot: 3.
au fost zile in care am fost complet absenta, am refuzat sa vorbesc cu mine si am vorbit cu altii monosilabic doar cand a fost absolut necesar. n-am deschis gura cand aveam ceva de zis, n-am avut treaba cu telefonul si nu pot sa zic ce s-a intamplat in jurul meu in zilele alea.
au fost zile in care mi-am facut griji, usor absurd, pentru toata lumea din jurul meu. pe urma a venit ziua cand mi-am facut griji, cu motiv, pentru toata lumea din jurul meu.
si sunt foarte agitata in mine, dar statica fizic. zice subconstientul meu (subconstient, care intre noi fie vorba, nu e deloc sub, pentru ca imediat ce fac ceva, imi dau seama si de ce o fac. parca nu asa trebuia sa mearga treaba asta.), ca sa nu se vada. de ce sa se vada? cine ma cunoaste oricum se prinde si stie ca daca nu vorbesc, nu o sa vorbesc. doar ca nu prea imi iese. chestia asta cu staticul. si din cauza asta scap pahare, farfurii, tigari, ghiozdane, ma impiedic, trantesc sau nu-mi dau seama cat de tare strang ceva in pumni.
si tot ascult flautul lui byron, take five-ul lui dave brubeck, ella, billie, eddie, glen si bill. pe post de egalizator intre interior si exterior. le zic pe numele mic acum la cat timp am petrecut impreuna in ultima vreme.

afara tot tuna si fulgera de o ora. poate si ploua. spala-ne, draga.