Bomba atomica

Coborâsem din autocar pe pod. Pod peste pustiu. Era înnorat-cenuşiu. Un puşti mic se ţinea de fusta mea la propriu şi la figurat. Doua maşini încadrau autocarul. Prima dintre ele intrase în parapetul podului şi întârziam. Unde? este o întrebare pertinentă. Mă certam pe podul peste pustiul-cenuşiu. Ne lămurisem într-un final şi l-am urcat pe treptele autocarului pe puştiul mic care îmi era frate. M-am întors spre cei doi bărbaţi cu care mă certasem până atunci. Unul blond cu ochii verzi, celălalt şters. Cel blond îmi vorbea aspru, cel pe care nu-l vedeam (sau nu vroiam să-l văd) îmi vorbea blând. – Subconştiinţă, suck it.
M-am uitat în jur la toată imaginea alb-negru din jurul meu şi în orizontul cenuşiu a apărut cu un puf, norişorul-ciupercută. Am înlemnit, m-am uitat la ceilalţi. Ne-am uitat unii la alţii. Din nu ştiu ce motiv, nu m-am mişcat până când unda de şoc nu a trecut prin mine.
Stăteam in faţa bărbaţilor, cu frate’miu din nou atârnat de fusta mea şi mă uitam la mâinile mele. Venele de la mâna stânga mi se umflaseră şi se înroşiseră prin piele. În tot cenuşiul, vizual superb. Blondul hotărăşte că trebuie deschise. Ele. Venele. Cu o mişcare de Bear Grills scoate din buzunarul pantalonilor un briceag şi îmi crestează liniile venelor de pe mâna stânga. Vizual, superb.
Hotărăsc că ăştia sunt nebuni şi cu ăl mic de mâna dreaptă, plec. Cătinel, cătinel, cam cum m-am plimbat eu toată săptămâna trecută. Ajungem într-un oraş. Oraş cenuşiu cu acoperişuri de ţigla cărămizie. Pustiu. Caut un magazin. Pustiu. În faţa unui mini/super/mega/hyper-market îl văd pe Răzvan Simionescu. Care domn Răzvan mă vede şi mă saluta cu acel gen de bucurie pe care o am eu când îmi găsesc perechea unei soşete demult pierdute.
Îmi vede rănile, care acum sunt pe ambele mâini şi cu o părere avizată de farmacist post-apocaliptic, hotărăşte să-mi cresteze palmele.
O dungă oblică, mare, roşie se deschide în fiecare din palmele mele. Vizual, încântător. Puştiul încă agăţat de fusta mea până în pământ, roşie, plină de cenuşă. Cu domnul Razvan Simionescu în faţa mea, un brunet frumos cu ochii verzi, privire tăioasă şi zâmbet de hiena.